Limbi și Literaturi Străine

  • Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a fost creată la 1 septembrie 1948 în cadrul Institutului Pedagogic din Chişinău şi este prima facultate de limbi străine din republică. La 1 septembrie 1954 a fost transferată la Institutul Pedagogic din Bălți.

    A doua etapă în istoria facultății începe în anul 1996, când la Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă” reîncepe să activeze Facultatea de Limbi Moderne, redenumită mai târziu Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine.

    De atunci şi până în prezent, la facultate a fost asigurată instruirea a peste 1500 de absolvenți, care activează cu succes în calitate de profesori în învățământul preuniversitar, cadre didactice în învățământul preuniversitar, cadre didactice în învățământul universitar, funcționari publici în managementul educațional şi în cel economic, translatori, coordonatori de proiecte internaționale.

    Absolvenții facultății obțin calificativul Licențiat în ştiințe ale educației, Licențiat în ştiințe umanistice, fapt ce le permite să-şi aplice cunoştințele în instituții de învățământ preuniversitar, în calitate de profesor de limba şi litera­­tura engleză/germană/franceză/spaniolă/italiană, metodist, manager în sistemul educațional, translator, referent etc.

    În cadrul facultății îşi fac studiile studenți de peste hotare: din Ucraina, Turcia, Armenia etc.

    Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine desfăşoară o activitatea importantă de colaborare internațională.

    DAAD – Serviciul German de schimb Academic – oferă burse de studii pentru studenți şi burse de cercetare pentru masteranzi, doctoranzi şi profesori.

    Centrul OeAD - Agenția Austriacă de Cooperare Internațională în Educație și Cercetare.

    Agenția Universitară Francofonă şi Alianța Franceză, oferă multiple posibilități profesorilor şi studenților de la specialitățile cu limbă franceză: burse de mobilitate academică, formări profesionale, seminare metodologice, vizionare de filme, expoziții, conferințe ştiințifice, concursuri tematice, organizarea şcolilor de vară pentru studenți ş.a.

    În prezent, facultatea dispune de un bogat potențial didactico-ştiințific; aici activează cadre didactice cu o înaltă calificare, inclusiv doctori şi doctori habilitați, profesori universitari, conferențiari universitari din Republica Moldova şi profesori asociați din străinătate (SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Spania etc.).

    În anul 2015 a fost semnat contractul dintre UPS „Ion Creangă” şi renumitul concern german „Kaufland România”. Acest accord de colaborare permite absolvenților­ noştri o perspectivă nouă pentru angajarii în câmpul muncii.

    Centrul de resurse pentru profesori de limba engleză (ETRC) a fost creat de Ambasada Americană, în colaborare cu Ambasada Britanică din Moldova. Este un centru multimedia creat pentru profesorii de limba engleză, în scopul promovării colaborării şi perfecționării abilităților de predare a limbii engleze în Republica Moldova.

    Centrul de cultură italiană a fost inaugurat de către Nicolai Chicuş, rectorul UPS „Ion Creangă”, Excelența Sa Stefano de Leo, ambasadorul Italiei în Moldova, şi Giancarlo Nicoli, directorul CCI, la 20.09.2011.

    Parteneriat cu Universitatea din Besançon, Franche-Compté, Franța, al cărui obiectiv este extinderea permanentă a relațiilor de colaborare interuniversitară, prin susținerea tuturor acțiunilor întreprinse în acest sens: proiecte, mobilitate, formări profesionale, simpozioane, conferințe internaționale, organizarea cursurilor la Masteratul European DNL (Discipline Non Lingvistice).

    În cadrul facultății activează trei catedre de profil: Catedra filologie engleză, Catedra filologie germană şi Catedra limbi şi literaturi romanice. Acestea au stabilit acorduri bilaterale cu un şir de universități şi respectiv facultăți, precum şi ambasade sau organizații străine permițând studenților mobilitatea academică un stagiu sau un an academic în străinătate.

    Consiliul Facultății

     

    Comisii și comitete

    • Comisia de Asigurare a Calităţii la Facultatea Limbi şi Literaturi Străine 2020/2021

    Preşedinte al Comisiei de Asigurare a Calităţii: Nazaru Cristina

    • Comitetul de Asigurare a Calităţii al Catedrei Filologie Romanică:

    Preşedinte: Celpan-Patic Natalia

    Membri:

    1. Sava Anastasia
    2. Guzun Maria
    3. Bordei Irina
    4. Surugiu Dorina
    • Comitetul de Asigurare a Calităţii al Catedrei Filologie Engleză:

    Preşedinte: Caracaş Olimpia

    Membri:

    1. Smochin Olga
    2. Sagoian Eraneac
    3. Budnic Ana
    4. Lucia Şchiopu
    • Comitetul de Asigurare a Calităţii al Catedrei Filologie Germană:

    Preşedinte: Lupaşcu Lilia

     Membrii:

    1. Tiosa Iuliana
    2. Chiseliov Victor

    Reprezentanţi ai studenţilor: Noroacă Mihaiela, Ternovețchi Daria, Jardan Marina.

    Programul de actrivitate al comisiei

  • Catedra de limbi şi literaturi romanice

    Catedra este orientată spre instruirea specialiştilor de calificare înaltă, care ar putea să atingă standarde de excelență în cariera profesională.

    Standardul de calitate, modernizare şi inovație a procesului de predare-învățare-evaluare a limbilor străine este unul primordial pentru catedră.

    Facultatea Limbi și Literaturi Străine

    Sustinerea tezei lui Serge BELLINI la Universitatea Sorbonne Paris 3. Membrii juriului Jean-Claude Beacco, Daniel Coste, Lauran Gajo, Angela Solcan

    Contacte academice interuniversitare şi internaționale:

    Crearea şi susținerea permanentă a relațiilor de cooperare, colaborare cu facultățile de profil, cu universitățile din Franța, Italia, Spania, România.

    Amplificarea activităților desfăşurate în cadrul Centrului de informare şi cercetare francofon (CICF) şi al Centrului de cultură italiană (CCI).

    Destinația Centrului de informare şi cercetare francofon (Directorul Centrului – Serge Bellini): oferirea oportunităților de a face cercetări în domeniul limbii franceze; organizarea stagiilor de studii şi perfecționare în Franța pentru studenți şi profesori; organizarea evenimentelor educative care au drept scop promovarea culturii francofone şi favorizarea interacțiunii culturii francofone şi a celei moldoveneşti. Prin intermediul CICF s-a stabilit un acord bilateral cu Universitatea Jean Monnet din oraşul Saint-Etienne, Franța, al cărui scop este promulgarea schimbului de experiență academică, organizarea şcolilor de vară pentru studenți.

    Centrul de cultură italiană favorizează inițiativele pentru schimbul de experiențe didactice dintre instituțiile academice italiene şi cele moldoveneşti. Prin intermediul Centrului de cultură italiană s-au stabilit acorduri bilaterale cu Facultatea de Litere şi Filozofie a Universității TOR VERGATA, din Roma şi cu Facultatea de Ştiințe ale Formării, Universitatea din Padova (schimbul studenților cu sejur de studii în cele două țări se face deja de 4 ani).

    Catedra de filologie engleză

    Catedra de filologie engleză îşi are începutul, ca secție, în cadrul Facultații de Limbi şi Literaturi Străine. În anul 1994 catedra a fost divizată în două catedre: una generală şi una de profil. La catedră au fost elaborate programe de studiu pentru disciplinele teoretice şi practice.

    Facultatea Limbi și Literaturi Străine

    Contacte academice interuniversitare şi internaționale:

    Catedra a stabilit şi menține un spectru complex de relații de colaborare cu ULIM, USM şi cu alte instituții academice. Legături fructuoase de parteneriat s-au stabilit cu Ambasada SUA, Fundația Soros – Moldova şi cu alte organisme internaționale.

    Cu aportul Ambasadei SUA, la universitate a fost creat Centrul de resurse informaționale, dotat cu tehnică performantă şi cu literatură metodică pentru studiul limbii engleze.

    Mobilitatea academică

    Profesorii de la Catedra de filologie engleză participă în proiecte şi la conferințe­ internaționale: în USA, Universitatea din Origon, Bursa Full Bright Scholarship Program; EFL Blogging School Project; Universitatea din California, Irvine, Foundation of Virtual Instruction; România, Universitatea „1 decembrie”, Alba Iulia; Ucraina, Universitatea Națională Ivano-Frankivsk ș.a.

    Tradițional, la Catedra de filologie engleză se organizează conferințe ştiințifice ale profesorilor, seminare ştiințifice şi metodice. În fiecare an se organizează Săptămâna Limbii Engleze, care se încheie cu o serată în limba engleză, în cadrul căreia studenții îşi manifestă măiestria artistică.

    Domenii de activitate a viitorilor specialiști

    Absolvenții pot activa ca: profesor în învatământul preuniversitar şi universitar; translator; funcționar public; coordonator de proiecte internaționale. Procesul de studii se realizează prin utilizarea unui ansamblu complex de strategii didactice de tip expozitiv-euristic şi evaluativ-stimulativ, care servesc drept bază pentru implementarea tehnologiilor, metodelor şi procedeelor moderne de predare-învățare. Tradițional, se organizează conferințe ştiințifice ale profesorilor, seminare ştiințifice şi metodice.

    Catedra de filologie germană

    Catedra de filologie germană activează din anul 1996 la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Astfel, a fost fondat al doilea centru de germanistică din țara noastră, având ca scop formarea viitorilor profesori de limbă germană pentru școli de instruire generală, pentru instituții superioare de învățământ şi a translatorilor calificați. La momentul actual, Catedra de filologie germană este singura catedră specializată în germanistică şi didactica limbii germane în Republica Moldova.

    Aici activează cadre didactice înalt calificate, inclusiv profesori din Germania, reprezentând Serviciul German de Schimb Academic DAAD.

    Catedra de filologie germană întreține relații de colaborare cu diverse organizații și fundații germane și internaționale, printre care cel mai important partener este Serviciul German de Schimb Academic (DAAD). Datorită acestei organizatii, studenții se bucură de o posibilitate unică de a-și perfecționa cunoștințele de limbă germană la universitățile din Germania în cadrul școlilor de vară, seminarelor internațiionale, precum și stagiilor de cercetare. În ultimii cinci ani, peste 60 de studenți, masteranzi și lectori au participat în diverse proiecte și au avut parte de stagii de cercetare în Germania și Austria.

    Catedra de filologie germană întreține legături de colaborare cu institutele de germanistică de la Universitatățile Paderborn și Marburg din Germania și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, România. Datorită „Parteneriatul GIP” catedra benefeciază anual de 3-5 burse de cercetare semestriale pentru studenti, masteranzi și doctoranzi, care își fac studiile la catedra noastră.

    Catedra de filologie germană colaborează cu Oficiul Federal German pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin intermediul căruia studenții lucrează în Germania, în timpul vacanței de vară.

  • Ciclul I

    • Limbi moderne, limba engleză (2016)
    • Limba şi literatura engleză (2017)
    • Limba şi literatura germană (2013)
    • Limba şi literatura engleză şi limba franceză /germană/ italiană / spaniolă ( 2013, 2017)
    • Limba şi literatura franceză şi limba engleză / germană / italiană/ spaniolă ( 2013, 2017)
    • Limba şi literatura  italiană şi limba engleză / franceză/ germană / spaniolă (2013, 2017)
    • Limba şi literatura  germană şi limba engleză / franceză/ italiană/ spaniolă ( 2013, 2017)

    Ciclul II

    • Didactica limbii franceze (2017)/ engleze (2014, 2017, 2019)/ germane(2014, 2017) și strategii de comunicare
    • Traducere și interpretare (engleză)(2014, 2016)
    • Limba și literatura franceză (2016)

  • Catedra Limbi şi Literaturi Romanice a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, lansează un apel pentru participare la Conferinţa Ştiinţifică cu participare internațională cu comunicări pe tema:

    Predarea/Învățarea pe competențe - componentă esențială a reformei sistemului educativ

    Argumentare

    Predarea limbilor străine este mereu în evoluție. Noi metode și abordări  sunt în mod constant în curs de dezvoltare. Ele atrag experiențe ale generațiilor anterioare, dar, de asemenea, cunoştinţe ale epocii noastre.

    Ministerul Educației al Republicii Moldova a elaborat în anul 2010 un curriculum nou, care se bazează pe abordarea competențelor. Într-adevăr, programele de predare a limbilor nu par să beneficieze masiv de diversificarea competențelor de  predare și a celor grade de măiestrie aşteptate, într-o manieră de a organiza un parcurs de învățare al limbilor destul de divers pentru a permite o  educației multilingvă. Prin analiza conținutului predării manualelor franceze, elaborate în 2015, putem vedea că toți autorii manualelor au luat în considerare această nouă abordare, dar  nu putem afirma, că predarea limbilor străine s-a ameliorat. Predarea/învăţarea pe competenţe rămâne  încă la distanță faţă de practicile de predare actuale.

    De-a lungul ultimelor două decenii, predarea/învăţarea pe competenţe a pătruns în lumea educațională, nu fără a genera noi provocări și de a introduce o dezbatere între susținătorii și oponenții acestei abordări. Predarea/învăţarea pe competenţe este o încercare de a moderniza curriculum-ul, de a-l influența, luându-se în considerare, în afară  de cunoștințe, capacitatea de a le transfera și a le mobiliza.

    Predarea/învăţarea pe competenţe se bazează pe o învățare mai concretă, mai activă și durabilă. Ea este unul din elementele cheie al reformelor actuale de a adapta școala moldovenească la nevoile timpului nostru. Aceasta este o abordare, în care s-au angajat toate sistemele europene de învățământ. Ea constă în definirea competențelor, de care fiecare elev are nevoie pentru a trece la următoarea etapă pe tot parcursul său  şcolar, pentru a avea acces la o calificare și pentru a fi pregătit pentru învățare pe tot parcursul vieții.

    Această predare/învăţare reia principalele constrângeri ale curriculum-ului deja evocate și puse în discuţie: Cum să reuşească  articularea între diferitele cunoștințe? Cum să se  dezvolte competenţele de bază în școală?

    De aceea, ne propunem să discutăm acest subiect de mare actualitate, care poate arăta modul, în care predarea/învăţarea pe competenţe va permite de a imagina noi practici de predare.

    Printre avantajele educaționale pentru a practica această nouă abordare, vom nota: creșterea motivației elevului; dezvoltarea abilităților sale intelectuale; autonomie în încercarea sa de cunoaștere; creativitate, colaborare, etc.

    Integrarea noii perspective în învăţămîntul nostru ar putea deveni un motor, ce facilitează schimbul de paradigme, pe care ni le  propune Ministerul Educației: a ști cum să se facă eficient potențialul educativ al noii abordări, cum să  pregătim elevii noștri astfel încât aceştia să se poată integra cu ușurință în societate.

    Organizatorii acestei conferințe științifice doresc să aducă o lumină științifică, profesională și asociativă problemei  noii abordări a educației, pe care o consideră fundamentală pentru viitorul societății noastre. În cadrul  acestei conferințe, sperăm să aducem cercetători din diferite medii pentru a prezenta rezultatele cercetărilor lor, privind contribuțiile și eficiența integrării predării/învăţării pe competenţe în procesul de predare/învățare a limbilor străine.

    Vectorii de cercetare propuşi sunt următorii:

    • Didactica limbilor străine: Dezvoltarea autonomiei elevului prin intermediul abordării pe competențe; Aportul abordării pe competențe în predarea limbilor străine; APC - pentru a preda și învăța competențele cheie; APC - o nouă metodologie de cercetare în educație; APC și reușita școlară ș.a.
    • Impactul predării/învățării pe competențe la cursuri magistrale: literatură, lingvistică, traductologie, lexicologie, ș.a.

    Coordonare:

    Angela SOLCAN, Doctor în Științe ale Educației, Decan, Facultatea Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Maria GUZUN, Profesor de limbă franceză, Limbi și Literaturi Romanice,  Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Natalia SOFRONIE, şef catedră interimar Limbi și Literaturi Romanice, Doctor în Științe ale Educației, Facultatea Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

     Comitetul ştiinţific/onorific:

    Cathy SABLÉ, Doctor conferențiar, Doctor în Didactica Limbilor și Culturilor, responsabil secția FLE, ajutor șef Departament Limbi și culturi internaționale, telecom Bretagne, FRANŢA.

    Silvana VISHKURTI, Doctor în științele limbajului, Centru de Limbi Străine, Facultatea de Fizică și Matematică, Universitatea Politehnică din Tirana, ALBANIA.

    Igor RACU, Dr.habilitat în psihologie, profesor universitar, Prorector pentru știință, relaţii internaționale și integrare europeană, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Angela SOLCAN, Doctor în Științe ale Educației, Decan Facultatea Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Serge BELLINI, Doctor în didactica limbilor și culturilor, Profesor asociat, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Nina CUCIUC, Conferențiar universitar doctor, Director Departament Drept Privat și Științe Socio-Umane, Facultatea de Drept a Universității Mihail Kogălniceanu, Iași, ROMÂNIA.

    Mihaela Șt. RĂDULESCU, Profesor universitar, Doctor în ştiinţele educaţiei, Departamentul Limbi Străine şi Comunicare, Secția de filologie Traducere şi Interpretare  a UTCB, Bucureşti, ROMÂNIA.

    Giancarlo NICOLI, Profesor asociat, Directorul Institutului Superior "I. Milani" din Roverto (TN), Italia, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Simona BUTNARU, conferențiar universitar doctor, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, ROMÂNIA.

    Ciprian CEOBANU, Profesor universitar, Doctor în Psihologia Educaţională, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, ROMÂNIA.

    Florin FRUMOS, lector universitar, doctor Ştiinţele Educaţiei,  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, ROMÂNIA.

    Eugenia GUŢU, Doctor conferențiar, Doctor în filologie, Universitatea Pedagogică de Stat « Ion Creangă », Chişinău, MOLDOVA.

    Comitetul organizatoric :

    Igor RACU, Dr.habilitat în psihologie, profesor universitar, Prorector pentru știință, relaţii internaționale și integrare europeană, Universitatea Pedagogică de Stat "I.Creangă" Chişinău, MOLDOVA.

    Angela SOLCAN, Doctor în Științe ale Educației, Decan Facultatea Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Natalia SOFRONIE, Doctor în Științe ale Educației, Șef catedră interimar Limbi și Literaturi Romanice, Facultatea Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Maria GUZUN, Profesor de limbă franceză,  Facultatea Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Veronica BOLDUMA, Profesor de limba italiană, Prodecan al Facultăţii Limbi şi Literaturi Străine,  Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA

    Mariana ALBU-OPREA, Profesor de limbă franceză, doctorandă, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Angela COPACINSCHI, Profesor de limbă franceză, doctorandă, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

    Ana BULAT, Profesor de limbă franceză, doctorandă, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", Chişinău, MOLDOVA.

     Calendar

    - Propunerile pentru comunicare (formularul de participare) vor fi trimise pe adresa electronică : ups_departement_francais@yahoo.fr  până pe 20 noiembrie 2016.

    - Taxa de participare va fi achitată până la data de 30 noiembrie 2016.

    - Textele definitive vor fi primite până pe 30 noiembrie 2016.

    Textele comunicărilor vor fi publicate în actele conferinţei.

    Limbile în care va avea loc conferinţa

                Limbile în care va avea loc conferinţa : franceză, română, italiană, spaniolă, engleză rusă.

    Comunicările prezentate în limba română vor avea un rezumat în franceză de o pagină, redactat de către autor şi reprodus de către organizatori pentru a fi difuzat participanţilor.

                Prezentarea comunicării nu va depăşi 15 minute şi 10 minute pentru a fi discutată.

    Taxa de participare:

    150 lei MD– pentru participanţii din Republica Moldova;

    30 euro – pentru participanţii din afara Republicii Moldova.

    Participanţii sunt responsabili de cheltuielile pentru cazare şi masă.

    Colocviul va avea loc în sălile Universităţii Pedagogice de Stat « Ion Creangă » din Chişinău, strada Ion Creangă, 1, Chişinău, Republica MOLDOVA.

    Telefon :  00373 22 35-84-89 ;

    Fax : 00373 22  74-99-14

                Informaţii utile despre transport şi cazare în Chişinău vor fi comunicate la cererea participanţilor.

     Coordonate

    • ups_departement_francais@fr
    • +(373) 22 35 84 89
    • Universitatea Pedagogică de Stat « Ion Creangă »

    str. I. Creangă 1

    MD-2069 Chişinău, Moldova

    Materialele vor fi trimise la adresa :

    ups_departement_francais@yahoo.fr

    Norme de tehnoredactare:

    Tehnoredactare în Times New Roman;

    în antet: titlul articolului - majuscule, centru;

    prenumele şi numele autorului - obişnuit, centru;

    rezumat: Times New Roman, 11, cursiv, simplu, alinierea la stînga, 7-10 linii, spaţiu interlinie – 1.

    instituţia - obişnuit, centru;

    volum - până la 6 pagini A5;

    corp de literă – 12;

    spaţiu interlinie – 1,15;

    oglinda paginii: sus, jos şi stânga: 2,5 cm, dreapta: 1,5 cm;

    numerotarea paginilor - jos, dreapta;

    trimiterile la sursele bibliografice vor fi făcute în text, după modelul [1, p. 3], în ordinea apariţiei;

    Autorii sunt rugaţi să evite, pe cât e posibil, abrevierile de autor;

    Referinţele bibliografice (corp de literă - 10, interval - 1) vor fi anexate in extenso la sfârşit după modelul:

    CERGHIT, I. Metode de învăţământ. Iaşi: Polirom, 2006. 315 p.

    Nota 1. Responsabilitatea vizând conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Materialele care nu vor respecta prezentele norme nu vor fi incluse în volum.

    Fişa de înscriere (anexată mai jos) se expediază împreună cu rezumatul lucrării la adresele indicate. NU se acceptă documentele expediate separat.

    Fişa de înregistrare (în anexă) trebuie trimisă la adresa indicată.

    FIŞA DE PARTICIPARE
    Nume / Prenume: ..........................................................................................
    Specialitatea:..................................................................................................
    Gradul:...........................................................................................................
    Universitatea:.................................................................................................
    Adresa profesională:......................................................................................
    Telefon: ......................................Mobil: .....................................................
    Adresa electronică: .......................................................................................
    Titlul comunicării:………….........................................................................
    Limba de comunicare: ................................................................................

    Vector de cercetare: ................................................................................

    Rezumat:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

  • Orarul licență/master îl puteți vedea pe adresa https://orar.upsc.md/

  • Cursuri opționale la:

  • Conducătorii de grupe acdemice

      Nume, Prenume Conducător Grupa Specialitatea
    1 Tragic D. 101 A Limbi Moderne Aplicate
    2 Tragic D. 101 B Limba şi Literatura Engleză
    3 Nazaru C. 102 Limba şi Literatura Engleză, Franceză Italiană
    4 Usatîi L. 103 Limba şi Literatura Engleză şi Germană
    5 Solcan A. 104 Limba şi Literatura Franceză, Engleză şi Italiană
    6 Culea U. 105 Limba şi Literatura Italiană şi Engleză
    7 Chiseliov V. 106 Limba şi Literatura Germană şi Engleză
    8 Budnic A. 201 A Limba şi Literatura Engleză
    9 Budnic A. 201 B Limbi Moderne Aplicate
    10 Guzun M. 202 A Limba şi Literatura Engleză şi Franceză
    11 Guzun M. 202 B Limba şi Literatura Engleză şi Spaniolă
    12 Bolduma V. 203 A Limba şi Literatura Engleză şi Italiană
    13 Bolduma V. 203 B Limba şi Literatura Italiană şi Engleză
    14 Golubovschi O. 204 Limba şi Literatura Engleză şi Germană
    15 Rusu V. 205 A Limba şi Literatura Franceză şi Engleză
    16 Rusu V. 205 B Limba şi Literatura Franceză şi Italiană
    17 Gordzei P. 206 Limba şi Literatura Germană şi Engleză (rusă)
    18 Caracaş O. 301 Limba şi Literatura Engleză
    19 Rusu V. 302 A Limba şi Literatura Engleză şi Franceză
    20 Bucuci O. 302 B Limba şi Literatura Engleză şi Germană
    21 Surugiu D. 303 A Limba şi Literatura Engleză şi Italiană
    22 Surugiu D. 303 B Limba şi Literatura Engleză şi Spaniolă
    23 Bolduma V. 304 Limba şi Literatura Italiană şi Engleză
    24 Sofronie N. 305 Limba şi Literatura Franceză,  Italiană şi Engleză
    25 Barbaroş N. 306 Limba şi Literatura Germană
    26 Tiosa I. 307 Limba şi Literatura Germană şi Engleză
    27 Sofronie N. 401 Limba şi Literatura Engleză, Spaniolă Franceză
    28 Plescenco G. 402 Limba şi Literatura Engleză şi Germană
    29 Tărîţă V. 403 Limba şi Literatura Engleză şi Italiană
    30 Tărîţă V. 404 Limba şi Literatura Franceză, Engleză şi Italiană
    31 Chisiliov V. 405 Limba şi Literatura Germană şi Engleză

    [/fruitful_tab]

    [fruitful_tab title="Taxe de studii"]

    Taxe de studii:

  • Catedra filologie engleza

    Catedra limbi și literaturi romanice

    Catedra filologie germană

  • Catedra filologie engleza

    Catedra limbi și literaturi romanice

    Catedra filologie germană

Administrația facultății:
Decan: Budnic Ana,
conf. univ. dr.


Catedra de FILOLOGIE ROMANICĂ
Șef catedră: Anastasia Sava
e-mail: catedra.llr@upsc.md


Catedra de FILOLOGIE GERMANĂ
Șef catedră: Victor CHISELIOV,
conf. univ. dr.
e-mail:  catedra.fg@upsc.md


Catedra de FILOLOGIE ENGLEZĂ
Șef catedră interimar: Golubovschi Oxana,
dr.
e-mail: catedra.fe@upsc.md


Date de contact
str. Ion Creangă, nr. 1, bl. 1, et. 7 , biroul 613
e-mail: limbistraine2010@yahoo.com
e-mail: decanat.lstraine@upsc.md
tel. (+373) 22 358458 (Decanat) Mob: (+373) 68684353

Urmărește-ne pe Facebook

Dr. Josef Sallanz
DAAD-Lektor,

Giancarlo. Profesor asociat UPS „Ion Creangă”

Serge Bellini. Profesor asociat Universitatea Sorbone 3 Paris (Franța)

Rosa Bruna Maddalena Lector de limba italiană

Paulus Adelsgruber  Director OeAD, profesor asociat