-
Scopul principal al Sindicatului Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” constă în efectuarea demersurilor necesare pentru a asigura drepturile profesionale, economice, sociale, culturale ale cadrelor științifico-didactice, personalului didactic auxiliar, personalului auxiliar - membri de sindicat, angajaţi ai Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.
Obiectivele principale, în virtutea cărora acţionează Sindicatul sunt:
- asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale membrilor săi la muncă, protecţie socială şi securitatea muncii, odihnă şi asigurări sociale;
- asigurarea pentru fiecare membru a unui loc de muncă corespunzător cu nivelul de calificare şi competenţă profesională;
- promovarea liberei iniţiative, libertăţii de exprimare şi asigurarea unităţii de acţiune a membrilor săi;
- acţionarea prin toate mijloacele legale pentru perfecţionarea continuă a legislaţiei, în concordanţă cu interesele organizaţiei şi cu modificările ce pot interveni în viaţa economică şi socială;
- stabilirea prin negociere cu angajatorul a unor condiţii, favorabile membrilor de sindicat, cu privire la: timpul de muncă şi de odihnă,programul de lucru, salarizare şi alte drepturi salariale, sănătatea şi securitatea în muncă,formarea profesională, drepturi sindicale şi protecţia celor aleşi în conducerea sindicatului etc.
Drepturile membrilor Sindicatului UPS „Ion Creangă”:
- de a alege şi de a fi ales în organele de conducere, administrative şi consultative ale Universității;
- de a li se include în vechimea de muncă didactică activitatea didactică şi de cercetare desfăşurată anterior în cazul transferului la o instituţie de învăţământ care oferă programe de studii de alt nivel;
- de a solicita concediu de odihnă anual în condiţiile prevăzute de legislație;
- de a încheia, modifica, suspenda şi desface contractul individual de muncă;
- de a se achita la timp şi integral salariul, în corespundere cu calificarea, complexitatea, cantitatea şi calitatea lucrului efectuat;
- la un loc de muncă, în condiţiile prevăzute de standardele de stat privind organizarea, securitatea şi sănătatea în muncă, de contractul colectiv de muncă şi de convenţia colectivă;
- la odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite;
- la informare deplină şi veridică despre condiţiile de muncă şi cerinţele faţă de protecţia şi igiena muncii la locul de muncă;
- la adresare către angajator, patronate, sindicate, organele administraţiei publice centrale şi locale, organele de jurisdicţie a muncii;
- la formare profesională, în conformitate cu legislația în vigoare;
- la libera asociere în scopul apărării drepturilor de muncă, a libertăţilor şi intereselor legitime;
- la apărare, prin metode neinterzise de lege, a drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime;
- la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă;
- de a alege şi utiliza atât tehnologiile didactice, manualele şi materialele didactice aprobate de Ministerul Educaţiei, cât şi pe cele alternative, pe care le consideră adecvate realizării standardelor educaţionale de stat.
Obligațiile membrilor Sindicatului UPS „Ion Creangă”:
- să îndeplinească obligaţiile de muncă prevăzute de contractul individual de muncă;
- să îndeplinească normele de muncă stabilite;
- să respecte cerinţele regulamentului intern al Universității;
- să respecte disciplina muncii;
- să manifeste un comportament nediscriminatoriu în raport cu ceilalţi salariaţi şi cu angajatorul.
- să respecte dreptul la demnitate în muncă al celorlalţi salariaţi;
- să respecte cerinţele de protecţie şi igienă a muncii;
- să manifeste o atitudine gospodărească faţă de bunurile Universității şi ale altor salariaţi;
- să informeze angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre orice situaţie care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor sau pentru integritatea patrimoniului Universității;
- să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective.
-
Codul Muncii al RM Nr. 154 din 28.03.2003 (Link)
Codul Educației al RM Nr. 152 din 17.07.2014 (Link)
Legea sindicatelor Nr. 1129 din 07.07.2000 (Link)
HG despre aprobarea Concepției pentru dezvoltarea sistemului de dialog social Nr. 356 din 26.04.1999 (Link)
Legea salarizării, nr. 847 din 14.02.2002 (Link)
Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar Nr. 355 din 23.12.2005 (Link)
HG privind condiţiile de salarizare a personalului din instituţiile de învăţămînt superior de stat cu autonomie financiară Nr. 195 din 13.03.2013 (Link)
Legea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, nr. 102 din 13.03.2003 (Link)
Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, nr. 289 din 22.07.2004 (Link)
Legea privind organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi la nivel teritorial, nr. 245 din 21.07.2006 (Link)
Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii, nr. 140 din 10.05.2001 (Link)
Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, nr. 186 din 10.07.2008 (Link)
Statutul Federaţiei Sindicale a Educaţiei și Ştiinţei din Republica Moldova (Link)
Convenţie colectivă (nivel de ramură) pe anii 2016-2020 (Link)
-
LISTA MEMBRILOR COMITETULUI SINDICAL AL ANGAJAȚILOR
UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ”
1. CHICU Silvia dr., conf. univ. președinte al Comitetului Sindical al UPS „Ion Creangă” 2. ARBUZ-SPATARI Olimpiada dr., conf. univ. vicepreședinte al Comitetului Sindical, președinte al biroului sindical al Facultății de Arte Plastice și Design 3. NASTAS Jeni dr., conf. univ. președinte al biroului sindical al Facultății de Istorie și Geografie 4. VERDEȘ Angela dr., conf. univ. președinte al biroului sindical al Facultății de Psihologie și Psihopedagogie Specială 5. GALUȘCĂ Liliana lector universitar președinte al biroului sindical al Facultății de Filologie 6. BUCUCI Olesea lector universitar președinte al biroului sindical al Facultății de Limbi și Literaturi Străine 7. CHIRILOV Vasile lector universitar președinte al biroului sindical al Facultății de Științe ale Educației și Informatică 8. CROITOR Tatiana dr., conf. univ. membru al biroului sindical al Facultății de Științe ale Educației și Informatică 9. ȚAPU Ion membru al biroului sindical al Facultății de Științe ale Educației și Informatică 10. NEGURĂ Adela președinte al biroului sindical al Bibliotecii Științifice 11. SUMAN Vasile președinte al biroului sindical al Departamentului de Administrare și Gospodărire Misiunea Comitetului Sindical al angajaților Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău este apărarea intereselor social-economice ale angajaţilor.
Domeniile de competenţă ale Comitetului sindical:
- Dezvoltarea parteneriatului social;
- Contractul colectiv de muncă;
- Apărarea drepturilor salariaților;
- Salarizarea, pregătirea profesională, protecţia muncii şi ocrotirea sănătăţii salariaţilor;
- Acordarea sporurilor salariale;
- Asigurarea controlului asupra respectării legislaţiei în vigoare.
-
Sindicatul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
MD-2069, str. I. Creangă, nr. 1, Chișinău
tel. (+373 22) 35-82-81e-mail: silviachicu@yahoo.com
Sindicatul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
MD-2069, str. I. Creangă, nr. 1, Chișinău
tel. (+373 22) 35-82-81
e-mail: silviachicu@yahoo.com