Seminar metodologic: Resurse informaționale în sprijinul cercetării în domeniul învățării pe parcursul vieții
Masa rotundă „FORMAREA INIȚIALĂ A CADRELOR DIDACTICE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR. ACTUALITATE ȘI PERSPECTIVE”. Manifestare științifică națională cu participare internațională,
La 22 ianuarie 2020, în cadrul Proiectului „CĂTRE MODELUL UNIVERSITAR EUROPEAN DE ÎNVĂȚARE CONTINUA ÎN MOLDOVA – COMPASS”, ref. Nr. 597889-EPP-1-2018-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, realizat cu susținerea Comisiei Europene în cadrul programului ERASMUS+ în incinta Universității a avut loc Seminarul metodologic: Resurse informaționale în sprijinul cercetării în domeniul învățării pe parcursul vieții.
Activitatea s-a realizat cu participarea Centrului de Formare continuă a UPSC (Țap Elena, dr., director), în parteneriat cu Biblioteca științifică UPSC (Ecaterina Scherlet, director), responsabilul de Programul ULLL Pedagogia preșcolară (Carabet Natalia, dr., conf.).
Elena Țap, directorul Centrului formare continuă a familiarizat audienții cu obiectivele Proiectului „Către modelul universitar european de învățare continua în MOLDOVA – COMPASS”, realizat în cadrul Universității. A remarcat că educația continuă ajută la asigurarea unei practici sigure și este în principal acolo pentru a îmbunătăți sau a lărgi cunoștințele și abilitățile/competențele. Însă învățarea pe tot parcursul vieții nu are legătură doar cu participarea la cursuri, vizitarea unor evenimente din industrie sau urmarea unor cursuri de e-learning, și nu doar cu citirea cărților, blogurilor și articolelor. De asemenea, este vorba de practicile pe care un profesionist le desfășoară zilnic pentru a-și crește cunoștințele. Înseamnă a cere ajutor atunci când ceva nu este înțeles, a observa și vorbi cu colegii mai experimentați, încerca noi modalități de a face anumite lucruri, etc.
Dna E. Țap a încurajat formabilii să îmbrățișeze o cultură a „investiției în tine”. „Încercați cursurile, formarea și articolele online, dar gândiți dincolo de aceste opțiuni. Expuneți-vă zilnic lucrurilor noi. Este posibil ca acestea să nu funcționeze întotdeauna, dar vor fi totuși utile”.
Seminarul a pus în discuție de asemenea modalitățile și resursele informaționale în sprijinul cercetării în domeniul învățării pe parcursul vieții. Formabilii (95 cadre didactice din instituțiile de educație timpurie) au fost familiarizați cu:
- Regulamentul de elaborare a tezelor de calificare profesională suplimentară, Program de studiu Pedagogie preșcolară,
- Structura tezei de calificare profesională suplimentară,
- Etapele de realizare a studiului constatativ al cercetării,
- Regulile de prezentare a referințelor bibliografice și citarea resurselor de informare,
- Catalogul electronic (Platforma Primo), modalități de utilizare,
- Repozitoriul instituțional DIR-SPU.
[vls_gf_album id=”2749″]