Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe pedagogice

Pretendent: RAFTU Gheorghe
Conducător ştiinţific: CRISTEA Sorin, dr. în ped., prof. univ.
Consultant științific: COJOCARU-BOROZAN Maia, dr. hab. în ped., prof. univ.
Consiliul ştiinţific specializat D 33 531.03. – 14
Tema tezei: Paradigma educației psihocentriste în România din perspectiva pedagogiei moderne și postmoderne
Specialitatea: 531.03. Pedagogie istorică
Data: 16 decembrie 2016
Ora: 10:00
Local: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din mun. Chișinău, str. Ion Creangă 1, blocul II, sala Senatului.
Principalele publicaţii ştiinţifice la tema tezei: 2 articole în reviste ştiinţifice de profil de categoria C, 4 articole în culegeri științifice naționale și internaționale și 8 materiale în culegerile forumurilor științifice naționale/internaționale.

Rezumatul tezei

Problematica abordată este centrată la nivelul cerințelor normative, istorice și hermeneutice, angajate în analiza unei paradigme de importanță decisivă în procesul de științifizare al pedagogiei, inițiat în epoca premodernă (sec. XIX), continuat în epoca modernă (prima jumătate a sec. XX) și postmodernă (în a doua jumătate a sec. XX până în prezent), cu deschideri ample spre paradigma curriculumului. Această problemă fundamentală are un substrat teoretic, metodologic și practic, urmărit și intensificat calitativ pe tot parcursul tezei; substratul teoretic este evident la nivelul conceptelor implicate în lansarea paradigmei educației psihocentriste și în maturizarea sa continuă ca paradigmă a pedagogiei psihologice moderne și postmoderne; substratul metodologic este marcat de rolul metodei experiementale în afirmarea pedagogiei psihologice premoderne și postmoderne, perfectibil prin implicarea analizei istorice și hermeneutice în pedagogia psihologică postmodernă, în special pentru interpretarea teoriilor psihologice ale învățării ca modele de instruire eficiente la scara procesului de învățământ.
Conținutul de bază al tezei este expus în introducere, trei capitole de bază, concluzii generale şi recomandări metodologice, care prezintă identificarea coordonatelor istorice ale paradigmei educației psihocentriste la nivel mondial și național; analiza procesului de afirmare a acestei paradigme la nivelul celor două direcții ale pedagogiei psihologice românești moderne: experimentală și teoretică; evidențierea aportului autorilor români la dezvoltarea pedagogiei psihologice în epoca postmodernă, la nivelul unui model de cercetare experimentală și al unor modele de valorificare pedagogică a teoriilor psihologice
Principalele rezultate:
1. Coordonatele generale ale paradigmei educației psihocentriste în România identificate în studiul paradigmelor pedagogiei au contribuit la științifizarea pedagogiei în România, începută în epoca premodernă, continuată în epoca modernă și postmodernă.
2. Contribuția paradigmei educației psihocentriste din perspectiva valorilor actuale ale pedagogiei moderne și postmoderne la dezvoltarea pedagogiei ca știință a fost elucidată în plan: (a) epistemologic prin clarificarea obiectului de cercetare specific, normativității specifice, metodologiei de cercetare specifică pedagogiei ca știință specializată în studiul educației, nu doar în studiul copilului; (b) didactic prin valorificarea resurselor pedagogice ale teoriilor psihologice analizate cu implicații speciale în epoca postmodernă, îndeosebi la nivelul constructivismului structural-genetic (J. Piaget) și sociocultural (L.Vîgotski, Bruner), dar și (c) la nivelul teoriei inteligențelor multiple (Gardner) și al teoriei inteligenței emoționale (D. Goleman).
3. Problema analizei istorice și hermeneutice a stadiului de evoluție a pedagogiei moderne și postmoderne din România pentru identificarea coordonatelor generale ale paradigmei educației psihocentriste în contextul inițierii și dezvoltării sale este urmărită la nivel: a) teoretic, prin conceptele pedagogice implicate în lansarea paradigmei educației psihocentiste, care au contribuit la maturizarea epistemologică a pedagogiei; b) metodologic, prin evidențierea rolului metodei de cercetare experimentală, în afirmarea pedagogiei psihologice românești în epoca premodernă și modernă; c) practic, prin interpretarea teoriilor psihologice ale învățării ca modele pedagogice de instruire valorificate în prezent.