Mărțișorul, simbolul primăverii – celebrat
LA FACULTATEA ARTE PLASTICE ȘI DESIGN ȘI ELEVI AI IP LICEUL TEORETIC ALEXEI MATEEVICI, OR. CRICOVA
In data de 27 februarie, în cadrul Facultății Arte Plastice și Design a UPS „Ion Creangă” a avut loc atelierul de confecționare a mărțișoarelor cu genericul „Mărțișor – tradiție milenară de primăvară”. Master-class-ul a fost organizat de lectorul universitar, dr. Ludmila MOISEI, profesor de Etnografie, în parteneriat cu meșterul popular, dr., conf. univ. Rodica CALISTRU.
La eveniment au participat studenții anului III specialitatea Design Vestimentar, Artă Decorativă, Grafică ) și elevi ai IP Liceul Teoretic Alexei Mateevici, or. Cricova.
Primele dovezi arheologice despre mărţişoare datează încă de pe vremea geţilor. Femeile dace purtau monede sau pietricele cu fire de lână roşie şi albă pentru a avea noroc şi un an îmbelşugat. Până în ziua de azi mărţişoarele sunt considerate simbolul renaşterii, iar an de an sunt
Atelierul a debutat cu explicații istorico-etnografice cu privire la sărbătoarea mărțișorului (practici culturale asociate zilei de 1 Martie, simbolismul mărțișorului, dimensiunile culturale și geografice ale mărțișorului, relațiile mărțișorului cu timpul sacru ș.a), urmat de vizionarea documentarului Cultural practices associadet to the 1st of March. Ulterior, meșterul Faur Rodica Calistru a prezentat un master-class de confecționare a mărțișoarelor în diferite tehnici și din diferite materiale: fibre vegetale, lână, pănuși, ceramică. Participanții au însușit tehnici de confecționare a mărțișoarelor în formă de înger, au confecționat mărțișoare antropomorfe și diverse accesorii decorative din pănuși (inimă, opt, trandafir).
Mărţişorul este o practică distinctă a societății din Republica Moldova cu adânci rădăcini în istorie și cultură, o sărbătoare străveche în spațiul sud-est european, ce marchează sosirea primăverii și constă, în primul rând, în faptul că oamenii poartă mărțișoare. Obiectul devenit simbol apotropaic, se poartă până la sfârșitul lunii martie, sau până la Bunavestire când înfloresc pomii. Ulterior, se leagă de ramurile copacilor în floare, pentru a fi frumoși ca floarea pomului, sănătoși și productivi.
Menționăm că, Practicile culturale asociate zilei de 1 martie au fost incluse, în luna decembrie 2017, în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, fiind o inițiativă comună a Republicii Moldova, României, Bulgariei și Macedoniei.
Mulțumim participanților la eveniment și organizatorilor pentru inițiativă.
[vls_gf_album id=”2948″]