Seminar metodologic PERSPECTIVE ȘI OPORTUNITĂȚI ÎN FORMAREA PRFESIONALĂ CONTINUĂ

Pe data de 2 decembrie 2019, în cadrul Proiectului  „CĂTRE MODELUL UNIVERSITAR EUROPEAN DE ÎNVĂȚARE CONTINUA ÎN MOLDOVA – COMPASS”, realizat cu susținerea Comisiei Europene în cadrul programului ERASMUS+.  a fost organizat seminarul metodologic PERSPECTIVE ȘI OPORTUNITĂȚI ÎN FORMAREA PRFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE. Gazda evenimentului, Facultatea de Filologie și Istorie,  a întrunit peste 50 de studenți de la toate treptele și programele de instruire care au participat în 5 ateliere simultane și blitz-interviuri cu oaspeții de onoare: Mariana Marin, dr. conf. Președinte Asociația Generală a Învățătorilor, Director, redactor-șef Revista Învățătorul Modern, V. Buga, psiholog, E. Cvasniuc, cadru didactic, Liceul Teoretic „Gh. Asachi, Cristina Popescu, șef, Centru de Ghidare și Consiliere în Cadrieră, UPS „Ion Creangă”  etc.

Gabriella Topor, decanul Facultății de Filologie şi Istorie,  în cuvântul de cuvântul  a menționat că Seminarul se desfășoară în cadrul Proiectului  „Către modelul universitar european de învățare continua în moldova – COMPASS”, realizat cu susținerea Comisiei Europene în cadrul programului ERASMUS+. Proiect ce are drept scop integrarea conceptului învățării de parcursul vieții, tendințelor internaționale și naționale ULLL la nivel instituțional. A remarcat că la obiectivul principal al proiectului, dincolo de aducerea şi adaptarea unor practici internaţionale de succes, este stimularea culturii învăţării. Organizaţia întreţine un dialog permanent Universitate şi cu instituţiile de învăţământ din Republica Moldova. Intenţia acestor colaborări este de a crea în cadrul instituțiilor de învățământ superior centre ULLL, în care persoanele de diverse vârste, interese, ar putea obţine acces la programe de dezvoltare personală, socio-culturală şi profesională relevantă.

În cadrul seminarului au fost prezentate comunicări științifico-practice:

  • Mariana Marin,  conf. univ., IŞEImplementare curriculară
  • Buga, Depăşirea situaţiilor de conflict în relaţia cu copiii.
  • Cvasniuc   Am ales să fiu profesor
  • Cristina Popescu Perspectivele absolvenților facultăților pedagogice
  • Galbur, studentă anul IV, Facultatea de Filologie şi Istorie, UPS „Ion Creangă”. Practicile pedagogice – probleme şi soluţii
  • Liuba Cibotaru, prodecan, Imaginea cadrului didactic în şcoala contemporană.

În cadrul atelierelor de lucru studenții au pus în dezbatere subiectele:

  • Probleme, cauze, soluţii în cadrul activităţii didactice a tânărului specialist
  • Comunicarea eficientă
  • Organizarea lecţiilor de tip atelier
  • Didactica textului literar în şcoală prin prisma noilor documente şcolare  
  • Realizarea şi aplicarea suportului didactic la orele de limbă şi literatură română

De asemenea, ai putea dori...