Facultatea Arte Plastice și Design începe anul de studii cu un nou succes în domeniul Designului Vestimentar

Facultatea Arte Plastice și Design, UPS „Ion Creangă” a participat la Concursul Romanian Info Fashion Festival, desfășurat în perioada 4-7 septembrie 2018, la Castelul Cantacuzino din Busteni, România.

În cadrul festivalului au fost invitați 15 studenți din instituții de învățământ superior din România și Republica Moldova, pentru a-și etala creațiile vestimentare realizate la tezele de licență sau master. Universitatea Pedagogică de Stat a fost reprezentată de studentele Facultății Arte Plastice și Design, specialitatea Design Vestimentar: Lena Bannaia, Marisha Cibotari, Elena Cojocaru, Iulia Filimon, Eugenia Negruta, Karina Danskaia, cu coordonarea lectorului Vozian Vasile.
Colecțiile studentelor au fost înalt apreciate de specialiști în domeniu, fiind invitate să participe la concursuri de modă din diverse orașe ale României, ce se vor desfășura în perioada octombrie-decembrie 2018.

Recent, colecția cu genericul „The structure of existence” realizată de studenta Lena Bannaia a obținut LOCUL II, în cadrul Concursului „Be creative 2018” desfășurat la Sibiu, România.

[vls_gf_album id=”1813″]

 

De asemenea, ai putea dori...