Se anunţă susţinerea tezei de doctor în psihologie

 

Pretendent: ȚĂPURIN Adriana

Conducător ştiinţific: PERJAN Carolina, conf. univ., dr.

Consiliul ştiinţific specializat: D 33 511.02 – 01

Tema tezei: Dezvoltarea creativității la copiii de vârstă preșcolară în procesul educațional

Specialitatea: 511.02. Psihologia dezvoltării și psihologia educațională

Data: 22 decembrie 2017

Ora: 13:00

Local: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din mun. Chișinău, str. Ion Creangă 1, blocul II, sala Senatului.

Principalele publicaţii ştiinţifice la tema tezei: 8 articole în reviste științifice de specialitate şi culegeri de circulaţie naţională; 3 cărți; 4 comunicări la conferinţe ştiinţifice internaţionale şi naţionale.

 

Rezumatul tezei

 

Problematica abordată: constă în identificarea condiţiilor psihoeducaţionale care maximizează valorificarea potenţialului creativ al preşcolarului, cât şi a programului educaţional şi a dimensiunilor competenţelor parentale, fapt ce a permis elaborarea unui program de intervenţie psihologică bazat pe dezvoltarea componentelor procesului creativ al preşcolarilor şi a unui program de parenting, având ca efect creşterea nivelului creativităţii copiilor şi a competenţelor parentale.

 

Conținutul de bază al tezei este expus în introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, care prezintă actualizarea şi dezvoltarea semnificaţiei conceptelor și reperelor teoretico-metodologice existente în literatura de specialitate cât şi din realizarea studiului comparativ – experimental privind potenţialul creativ al preşcolarilor înscrişi în diferite alternative educaţionale (Step by Step şi tradiţional); demonstrarea relaţiei dintre competenţele parentale şi creativitatea preşcolarilor; elaborarea, propunerea şi implementarea complexului de activităţi formative pentru dezvoltarea creativităţii copiilor de vârstă preşcolară şi dezvoltarea competenţelor parentale printr-un program de intervenţie psihologică bazat pe dezvoltarea componetelor procesului creativ al preşcolarilor şi a unui program de parenting, având ca efect creşterea nivelui creativităţii copiilor şi a competenţelor parentale.

 

Principalele rezultate:

  1. Fiecare copil este unic, deşi trece prin stadii de dezvoltare tipice, creşte şi se dezvoltă într-un ritm propriu şi este dependent de ceilalţi în privinţa dezvoltării emoţionale şi cognitive, prin interacţiune socială.
  2. Receptivitatea şi curiozitatea copilului, imaginaţia, tendinţa sa spontană către nou, pasiunea pentru fabulaţie, dorinţa lui de a realiza ceva constructiv, creativ, pot fi împlinite efectiv, pot fi puse adecvat în valoare, prin stimulare şi antrenamente corespunzătoare.
  3. Pornind de la premisa conform căreia fiecare copil dispune de un anumit potenţial creativ, putem afirma că adulţii implicaţi în creşterea şi educaţia lor, părinţi şi educatori, sunt responsabili de valorificarea acestei capacităţi.
  4. Stimularea creativităţii nu este un scop în sine, ci alternativa pedagogică pentru a pregăti copilul să anticipeze probleme, să participe, alături de ceilalţi, la rezolvarea lor.
  5. Mediul familial şi competenţele parentale crescute determină şi stimulează dezvoltarea creativităţii copiilor.

 

De asemenea, ai putea dori...