Simpozionul UniverArt Fashion 2017

Facultatea Arte Plastice și Design a organizat cu succes simpozionul UniverArt Fashion 2017.
În data de 19 iunie 2017, Facultatea Arte Plastice și Design a organizat evenimentul Univert ArtFashion 2017 cu participare internațională, care s-a desfășurat în incinta Centrului Expozițional „Constantin Brâncuși”.
În cadrul manifestării au fost prezentate 10 colecții de licență ale absolventelor de la specialitatea Design Vestimentar, Facultatea Arte Plastice și Design, coordonatori: Vasile Vozian, Botezatu Nina, Belizor Tatiana, 2 colecții ale studenților de la Facultatea Arte Vizuale și Design, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, România și două colecții ale studenților de la Facultatea Arte Plastice și Grafică a Universității Pedagogice Naționale „K.Ușinski” din Odesa. Totodată, au fost prezentate colecțiile studentelor absolvente promoția 2016, Mihaela Dvornic și Olga Cataraga, care au fost premiate la diverse concursuri de modă atât din țară, cât și de peste hotare.
La eveniment au fost prezenți lectori și studenți ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”; Alexandra Barbăneagră, dr., conf.univ., vicerector pentru activitatea didactică; persoane publice din Republica Moldova: Dumitru Bolboceanu, Președintele UAP Moldova, Valentina Radcenco, fondatoare ArtPodium – concursul tinerilor designeri vestimentari, Nata Albot, fondatoarea Asociației Obștești Klumea (Balul Brazilor de Crăciun, Mai dulce, Ia Mania), Tudor Stăvilă, doctor în studiul artelor, etc., dar și oaspeți din România și Ucraina:
– Tatiana Petuhova, dr., conf.univ., decanul facultății Arte plastice a Universității Pedagogice Naționale „K.Ușinski” din Odesa, Ucraina.
– Dmitrii Velicico, prodecan la Facultatea Arte plastice a Universității Pedagogice Naționale „K.Ușinski” din Odesa, Ucraina.
– Larisa Savcenco, prof.univ., dr.habilitat, Universitatea Pedagogică de Stat din Krivoi Rog, Ucraina.
– Cornelia Brustureanu, dr., prodecanul Facultății Arte vizuale și Design, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, România.
– Crista Dima, studentă, Facultatea Arte vizuale și Design, Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași, România.
– Monica Moroșan, studentă, Facultatea Arte vizuale și Design, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, România.
Proiectul UniverArt Fashion 2017 își propune să inițieze o intensă colaborare între diverse instituții de învățământ, atât din Moldova, cât și din alte țări, în vederea creării unui mediu optim pentru schimbul de experiență și bune practici în domeniul designului vestimentar, comunicare interuniversitară și internaționalizare a programului de studii între cadre didactice și studenți.
În acest context, sperăm că evenimentul UniverArt Fashion va deveni unul cu tradiție, desfășurându-se anual în luna iunie cu scopul de promovare a tendințelor în designul vestimentar, dar și a direcțiilor prioritare în învățământul artistic superior.
[vls_gf_album id=”743″]

De asemenea, ai putea dori...