Formarea continuă e ca o ploaie de primăvară – așteptată, dorită, benefică, roditoare.
Deși în ultima perioadă cadrele didactice au fost suprasolicitate în activități de reorganizare a procesului de predare-învățare, de elaborare a materialelor digitale, de verificare a produselor elevilor.., au insistat mereu să fie informați, să se dezvolte personal și profesional. Astfel, 31 de profesori de limba și literatura romană din instituțiile cu predare în limbile minorităților naționale, din toate colțurile republicii, în perioada 06-20 mai 2020, au fost implicați și întru-un curs de formare continuă în format on-line. În perioada indicată, formatorii au inclus formabilii în discuții aprinse despre Curriculumul actualizat la Limba și literatura română, despre cadrul de referință al finalităților educaționale, despre proiectarea strategiilor didactice în baza curriculumului la disciplină, au abordat probleme de inter și transdisciplinaritate a procesului de studii, de formare a competenţei de comunicare interculturală în procesul studierii limbii şi literaturii române, de valorificare a gramaticii limbii române în plan funcțional. Interes sporit au prezentat pentru beneficiari noile strategii de abordare a textului nonliterar și literar la orele de limba și literatura română, de formare/dezvoltare a competenței de receptare a mesajului scris (lectură), precum și cea de organizare și desfașurare a atelierelor de lectură.
În cadrul sesiunii de bilanț, formabilii au apreciat înalt calitatea cursurilor, au exprimat gratitudine profesorilor universitari, care le-au satisfăcut toate așteptările.
În final, au analizat diverse perspective de colaborare și perteneriat universitate-profesor -școală.
Formarea continuă e ca o ploaie de primăvară – așteptată, dorită, benefică, roditoare.
Am avut, de data aceasta, un altfel de Formare – online; departe unii de alții, profesorii de limba și literatura română din republică și din municipiu au demonstrat, însă, aceeași sete de cunoaștere, de nou, de sublim! Ghidați și încurajați de formatori, aceștia s-au lansat în discuții interesante despre viitorul educației în RM, despre predarea la distanță, despre strategiile care ar putea eficientiza realizarea competențelor curriculare la limba și literatura română.
Le mulțumim tuturor pentru implicare, pentru dorința de a schimba în mai bine lucrurile în educație, în mod special le mulțumim formatorilor care au găsit timp și inspirație: O.Cosovan, M. Marin, A. Zgardan, N. Bulat, L.Cibotaru, O.Gherman.
Și la final de sesiune mai 2020, profesorii de română vin cu propunerea de a iniția în timpul vacanței de vară un Club al Cititorilor! Ne întrunim și îi întrunim pe elevii noștri, o dată la două săptămâini, pentru a discuta o carte!
Vom invita și scriitori, critici literari, editori să discutăm, online desigur, despre cărțile citite! Vă mulțumim! Succes!
[vls_gf_album id=”3020″]