-
Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău, este unica instituție publică de învățământ superior cu profil pedagogic din Republica Moldova.
Universitatea are drept scop formarea inițială și continuă de nivel superior a specialiștilor în domeniul Științelor educației, Artelor, Științelor umaniste, Științelor sociale și comportamentale, Dezvoltarea produselor program și a aplicațiilor asigurând acestora calificări profesionale competitive pe piața muncii, precum și în dezvoltarea activității de cercetare științifică la nivelul standardelor și tendințelor internaționale.
Astăzi Universitatea întrunește 7 facultăți:
- Arte plastice și Design
- Filologie
- Formare Continuă
- Istorie și Geografie
- Limbi și Literaturi Străine
- Psihologie și Psihopedagogie Specială
- Științe ale Educației și Informatică
Procesul de instruire
Instruirea în cadrul Universității se realizează conform Procesului de la Bologna în trei cicluri, în limbile română, rusă şi străine:
- ciclul I – studii superioare de Licență;
- ciclul II – studii superioare de Masterat ;
- ciclul III – Doctorat.
Candidații pot opta pentru studii cu frecvență la zi sau cu frecvență redusă.
Durata studiilor
Ciclul I (licență)
– cu frecvență la zi pentru deținătorii diplomei de bacalaureat, colegiu:
- 180 de credite la monospecialităţi (3 ani de studii);
- 240 de credite la specialitățile duble (4 ani de studii);
– cu frecvență redusă – 180 de credite – 4 ani de studii
Ciclul II (masterat)
- 90 de credite –1,5 ani studii;
- 120 de credite – 2 ani studii.
Ciclul III (doctorat) pentru deținătorii diplomei de master – 3 ani de studii cu frecvență la zi; – 4 ani de studii cu frecvență redusă.
Universitatea colaborează cu diverse instituții de învățământ din: România, Rusia, Germania, SUA, Marea Britanie, Turcia, Italia, Suedia, Portugalia, Bulgaria, Polonia, Austria, Franța, Belgia etc.
Universitatea dispune de:
- 6 blocuri de studii;
- 6 cămine studențești;
- 3 săli sportive;
- 2 cantine;
- o bibliotecă modernă cu 6 săli de lectură și mediatecă;
- săli de calculatoare conectate la rețeaua Internet;
- o tipografie etc.
Studenții pot beneficia de:
- locuri în unul din cele 6 cămine studențești;
- burse de studii/burse sociale;
- premii pentru reușită;
- abonamente pentru transportul urban (cu reduceri);
- o bibliotecă modernă cu 6 săli de lectură şi mediatecă;
- săli de sport;
- cantină studențească;
- internet gratuit;
- Cursuri la Centrul de Educație Artistică și Instruire Complimentară
- asistență și practică lingvistică în centrele din cadrul Universității (Centrul Britanic, ETRC, filiala DAAD, etc.) ;
- o tipografie etc.
Programul de activitate al Comisiei de admitere:
- Luni-vineri: 8:30 – 16:30
- Sâmbătă: 8:30 – 14:00
-
- Regulamentul admitere
- Probe de aptitudini: Dans popular | Dans sportiv modern | Arte plastice
- Planul de înmatriculare (frecvență la zi | frecvență redusă)
- Situația la zi (frecvență la zi | frecvență redusă)
- Taxe de studii
Instruirea la ciclul I – studii superioare de licență, se realizează conform Procesului de la Bologna. Admiterea la studii se realizează în baza diplomei de bacalaureat, diplomei de colegiu, studii superioare.
Facultatea ARTE PLASTICE ȘI DESIGN
- Arte decorative
- Arte plastice*
- Design interior
- Design vestimentar
- Educație tehnologică*
- Grafică
- Istoria și teoria artelor
- Arte plastice și Educație tehnologică
- Pictură
Facultatea FILOLOGIE
- Limba și literatura română și limba engleză/ franceză/ germană/ italiană/ spaniolă
- Limba și literatura română și limba engleză/ rusă/ bulgară (pentru alolingvi)
- Limba și literatura română * (cu frecvență / cu frecvență redusă)
- Limba și literatura rusă și limba engleză
- Limba și literatura rusă*
Facultatea ISTORIE ȘI GEOGRAFIE
- Educație civică și istorie
- Educație civică și limba engleză/ germană
- Educație civică* (cu frecvență / cu frecvență redusă)
- Etnologie
- Geografie și istorie
- Geografie și limbă engleză/ germană
- Geografie*(cu frecvență / cu frecvență redusă)
- Istorie și educație civică
- Istorie și geografie
- Istorie și limba engleză/ franceză/ germană
- Istorie* (cu frecvență / cu frecvență redusă)
Facultatea LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE
- Limba și literatura engleză
- Limba și literatura engleză și limba franceză/ germană/ italiană/ spaniolă
- Limba și literatura franceză
- Limba și literatura franceză și limba engleză/ italiană
- Limba și literatura germană
- Limba și literatura germană și limba engleză
- Limba și literatura italiană și limba engleză
- Limbi moderne aplicate (engleză/ franceză/ germană)
Facultatea PSIHOLOGIE ŞI PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ
Facultatea ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI INFORMATICĂ
- Dans clasic și popular
- Dans sportiv și modern
- Informatică
- Informatică și matematică
- Matematică și informatică
- Matematică*
- Pedagogie în învățământul primar * (cu frecvență / cu frecvență redusă)
- Pedagogie în învățământul primar și limba engleză/ franceză
- Pedagogie în învățământul primar și pedagogie preșcolară
- Pedagogie preșcolară și limba engleză
- Pedagogie preșcolară*
- Pedagogie și limba engleză
- Pedagogie socială * (cu frecvență / cu frecvență redusă)
- Pedagogie * (cu frecvență / cu frecvență redusă)
* instruirea se realizează atât la învățământul cu frecvență la zi, cât și la frecvență redusă
Programul de activitate al Comisiei de admitere:
- Luni-vineri: 8:30 – 16:30
- Sâmbătă: 8:30 – 14:00
Adresa: Chișinău, str. Ion Creangă, 1 E-mail: admiterea@upsc.md, admitereupsc@gmail.com; Tel: (+373 22) 74 72 08, 35 83 36 Fax: (+373 22) 35 83 02, 35 84 15
- Regulamentul admitere
- Situația la zi
- Planul de înmatriculare
- Probe de aptitudini: Arte Plastice
- Taxe de studii
Instruirea la ciclul II – studii superioare de master, se realizează conform Procesului de la Bologna pentru deținătorii diplomei de studii superioare/licență (ciclul I) în limbile română, rusă, engleză, franceză, germană.
Termene de studiu:
- 90 de credite (1,5 ani de studii);
- 120 de credite (2 ani de studii).
Facultatea ARTE PLASTICE ȘI DESIGN
- Design grafic (90 cr.)
- Managementul în Arte (90 cr.)
- Modelarea artistică a costumului (90 cr.)
- Pedagogia artelor plastice (90 cr.)
- Pictură de șevalet (90 cr.)
- Prelucrarea artistică a materialelor (90 cr.)
- Proiectarea artistică a interiorului (90 cr.)
Facultatea FILOLOGIE
- Didactica disciplinelor filologice (120 cr.)
- Didactica limbii române /ruse ca limbă nematernă /străină (90 cr.)
- Educația lingvistică și deontologia comunicării (90 cr.)
- Educație lingvistică și comunicare interculturală (90 cr. române /ruse /engleză) (90 cr.)
- Educație lingvistică și literară (90 cr.)
- Educație literară și artistică (90 cr.)
- Istorie și teorie literară (90 cr.)
- Literatura română și cultura europeană (90 cr.)
- Modele de comunicare și relații publice (90 cr.)
Facultatea FORMARE CONTINUĂ
- Leadership și instruire (română/engleză)(90 cr.)
- Management educațional (90cr.)
- Studii de recalificare
Recalificarea profesională la specialitatea de formare inițială
Facultatea ISTORIE ȘI GEOGRAFIE
- Didactica disciplinelor istorice (90 cr.)
- Didactica educației civice (90 cr.)
- Istorie europeană comparată (120 cr.)
- Patrimoniu istoric și turismul cultural (120 cr.)
Facultatea LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE
- Didactica disciplinelor nonlingvistice în limba franceză (90 cr.)
- Didactica limbii franceze / italiene / engleze /germane și strategii de comunicare (90 cr.)
- Traducere și interpretare (engl. /franc.) (90 cr.)
- Limba și cultura (engl. / franc.)
- Educație lingvistică și comunicare interculturală (engl. / franc.)
Facultatea PSIHOLOGIE ŞI PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ
- Activitatea psihoeducațională de consiliere și psihoterapie a psihologului practic (120 cr.)
- Asistența psihosocială în sistemul legal (120 cr.)
- Comunicarea alternativă. Limbajul semnelor și sistemul Braille (120 cr.)
- Educație integrată și terapia persoanelor cu cerințe educaționale speciale (120 cr.)
- Logopedie (120 cr.)
- Politici sociale de susținere a familiei și copilului (120 cr.)
- Psihodiagnostic și intervenții în diferite tipuri de organizații (120 cr.)
- Psihopedagogie specială și terapia limbajului (120cr)
- Servicii sociale în domeniul sănătății populației (120 cr.)
Facultatea ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI INFORMATICĂ
- Consiliere și educația familiei (90/120 cr.)
- Didactica învățământului primar (120 cr.)
- Educație pentru carieră universitară (90/120 cr.)
- Educație pentru dezvoltare comunitară și animație socială (120/90 cr.)
- Management și consiliere în învățământul primar (120 cr.)
- Management și consiliere în educație preșcolară (90 cr./120 cr.)
- Managementul și Didactica Artei Dansului (120 cr.)
- Matematică didactică (90 cr.)
- Metodologia educației preșcolare (120 cr.)
- Pedagogia culturii emoționale (90 cr.)
- Tehnologii de creare a softurilor educaționale (120 cr)
- Tehnologii informaționale și de comunicare în instruire (120 cr.)
SUBIECTELE PENTRU EXAMENUL DE ADMITERE LA MASTERAT
Facultatea ARTE PLASTICE ȘI DESIGN
- Design grafic
- Modelarea artistică a costumului
- Pedagogia artelor plastice
- Pictură de șevalet
- Prelucrarea artistică a materialelor
- Proiectarea artistică a interiorului
- Studiul artelor, Management în arte
Programul de activitate al Comisiei de admitere:
- Luni-vineri: 8:30 – 16:30
- Sâmbătă: 8:30 – 14:00
Adresa: Chișinău, str. Ion Creangă, 1 E-mail: admiterea@upsc.md, admitereupsc@gmail.com; Tel: (+373 22) 74 72 08, 35 83 36 Fax: (+373 22) 35 83 02, 35 84 15
Concursul pentru admiterea la studii prin doctorat și postdoctorat, pentru anul de studii 2018-2019
Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” anunță admiterea la studii prin doctorat și postdoctorat pentru anul de studii 2018-2019, cu finanțare buget și contract în baza planului aprobat prin Hotărârea Guvernului și al Ordinului Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al RM nr. 1377 și nr. 1390 din 14 septembrie 2018.
Candidații se pot înscrie la 3 Școli doctorale:
Domeniul Științific Școala Doctorală Specialitățile 5. Științe Sociale și economice
Științe ale Educației
531.01 Teoria generală a educației 531.02 Management educațional 531.03 Pedagogie istorică 531.04 Pedagogie socială 532.01 Didactica preșcolară 532.02 Didactica școlară pe trepte și discipline de învățământ 533.01 Pedagogie universitară 533.02 Pedagogie vocațională 533.03 Pedagogia adulților 534.01 Pedagogie specială Psihologie 511.02 Psihologia dezvoltării și psihologia educațională 511.06 Psihologia specială 6. Științe Umaniste
Istorie.
Patrimoniu Cultural. Modernitate
611.01 Istoria Moldovei (pe perioade) 611.02 Istoria românilor (pe perioade) 611.03 Istoria universală (pe perioade) 611.04 Teoria și metodologia științelor istorice 611.05 Muzeologie; protejarea patrimoniului cultural și național 611.06 Documentologie și arhivistică 611.07 Istoria științei și tehnicii (pe domenii) 612.01 Etnologie 613.01 Arheologie Actele necesare pentru admitere:
- diploma de studii superioare: de licență, masterat, rezidențiat, secundariat clinic și foaia matricolă la ea (copia legalizată şi originalul). Pentru absolvenții înmatriculați în baza Procesului de la Bologna, diploma de master este obligatorie;
- la concursul de admitere pot participa candidații cu media generală de studii nu mai mică de 8,0 și nota la examenul de specialitate nu mai mică de 8,0;
- copia lucrărilor științifice publicate (a brevetelor de invenție), cel puțin 2, sau un referat științific (în volum de 7-10 pagini) cu tema la specialitatea aleasă;
- scrisoare de recomandare a doi specialiști în domeniu cu grad științific;
- curriculum vitae Europass;
- copia buletinului de identitate;
- extras legalizat din carnetul de muncă;
- 2 fotografii 3×4.
Taxa de înscriere – 50 lei.
Important!
- La studii prin doctorat cu frecvență redusă, pot candida numai persoane care activează în instituții de învățământ sau instituții din sfera științei și inovării.
- Cetățenii altor state și apatrizii se înscriu la studii în bază de contract contra plată.
- Candidații la doctorat susțin un interviu în baza referatului științific și a CV-ului.
Cererile de admitere la concurs se depun în perioada :
20 septembrie – 12 octombrie 2018
pe adresa: str. I. Creangă 1, bl. 2, biroul 7, tel.: 022-35-84-72.
Concursul de admitere se va desfășura în perioada 16-23 octombrie 2018.
Studiile încep la 1 noiembrie 2018.
Notă. Candidații la postdoctorat depun suplimentar:
- copia legalizată a Diplomei de doctor în științe;
- lista lucrărilor publicate după susținerea tezei de doctor;
- certificat despre salariul mediu pentru ultimul an de activitate, primit până la înscrierea la postdoctorat.
Mai multe detalii accesați AICI.
Modalități de înscriere la programele de formare profesională continuă:
- prin completarea cererii atașate mai jos și depunerea actelor la sediul Facultății Formare Continuă: mun. Chișinău, str. Ion Creangă 1, bl. IV, bir. 1 (tel. 022 358372);
- on-line, prin completarea formularului de înscriere.
Acte necesare pentru înscriere
- Programe de formare profesională continuă
- Formular de înscriere*
- Buletinul de identitate (original şi copie)
- Ordinul de delegare la cursurile de formare profesională continuă (semnat de managerul instituției cu sigiliul umed)
- Programe de calificare profesională suplimentară/recalificare profesională
- Formular de înscriere*
- Buletinul de identitate (original şi copie)
- Actul de studii (original şi copie)
- Suplimentul la diplomă (original şi copia)
- Recomandarea managerului instituției
- Scrisoare de motivare a candidatului
- Copia actului ce confirmă schimbarea numelui de familie după absolvirea instituţiei
- 2 fotografii 3×4 cm
- Fișa de înscriere la studii (auditorului)*
Formulare de înscriere on-line:
- Cursuri de formare profesională continuă
- Cursuri de calificare profesională suplimentară la studiile superioare
- Cursuri de recalificare/reconversie profesională
Stimați audienți!
Pentru a eficientiza procesul de organizare a cursurilor de formare profesională continuă, diversifica oferta educațională prestată de Universitate Vă rugăm să completați chestionarul propus AICI.
Facultatea ARTE PLASTICE ȘI DESIGN
Date de contact
Chișinău, str. Cornului, nr. 10,
email: fapdcreanga@gmail.com
decanat.arte@upsc.md
site web: arte.upsc.md
tel. (+373) 22 749383 (Decanat)
tel. (+373) 22 748881 (Catedre)
Facultatea FILOLOGIE
Chișinău,str. I. Creangă 1, bl. 1, MD-2069,
email:gabriela-topor@yandex.ru
email: decanat.filologie@upsc.md
tel. (+373) 22 240753 (Decanat)
Facultatea FORMARE CONTINUĂ
Date de contact:
str. Ion Creangă 1, bl. 4,
Chișinău, 2069
Telefoane:
022-35-83-72-Garștea Liliana
022-24-07-96-Țap Elenaemail: upsc.formarecontinua@gmail.com
Facultatea ISTORIE ȘI GEOGRAFIE
Date de contact
Chișinău, str. Ion Creangă, nr. 1, bl. 1, MD-2069,
email: decanat.istorie@ upsc.md,
istorie@upsc.mdweb: http://istorie.upsc.md/,
tel. (+373) 22 358305 (Decanat)
Facultatea LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE
Date de contact
str. Ion Creangă, nr. 1, bl. 1, et. 7 , biroul 613
e-mail: limbistraine2010@yahoo.com
e-mail: decanat.lstraine@upsc.md
tel. (+373) 22 358458 (Decanat)
Facultatea PSIHOLOGIE ŞI PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ
Date de contact
str. Ion Creangă, nr. 1, bl. 2, Chişinău, MD-2069
e-mail:decanat.psihologie@upsc.md
tel. (+373) 22 358414 (Decanat)
Facultatea ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI INFORMATICĂ
Date de contact
str. Ion Creangă, nr. 1, bl. 3, Chişinău, MD-2069
e-mail: pedagogie@mail.ru
e-mail: decanat.sei@upsc.md
tel. (+373) 22 358442 (Decanat)
Programul de activitate al Comisiei de admitere:
- Luni-vineri: 8:30 – 16:30
- Sâmbătă: 8:30 – 14:00
Adresa: Chișinău, str. Ion Creangă, 1 E-mail: admiterea@upsc.md, admitereupsc@gmail.com; Tel: (+373 22) 74 72 08, 35 83 36 Fax: (+373 22) 35 83 02, 35 84 15
Programul de activitate al Comisiei de admitere:
- Luni-vineri: 8:30 – 16:30
- Sâmbătă: 8:30 – 14:00
Nu sunt rezultate.