Departamentul Resurse Umane reprezintă o diviziune structurată a universităţii şi activează în baza Statutului şi Regulamentului de bază.
Departamentul Resurse Umane este constituit din şeful departamentului, şef-adjunct, inspertor superior, secretar-dactilograf, şeful arhivei, inspector pentru evidenţa militară şi inspector pentru evidenţa vizei de reşedinţă a studenţilor.
Obiectivul principal al Departamentului Resurse Umane rezidă în asigurarea universităţii cu cadre în toate domeniile şi de toate categoriile conform statelor aprobate pentru organizarea procesului instructiv-educativ în universitate.
Departamentul resurse umane realizează următoarele sarcini:
- Selectează şi distribuie împreună cu conducătorii subdiviziunile universităţii personalul profesional-didactic, auxiliar-didactic, administrativ-conducător, administrativ-gospodăresc, instructiv-auxiliar şi de deservire, care intră în nomenclatura rectoratului.
- Angajează, transferă şi eliberează de la serviciu persoanele care fac parte din statele universităţii, conform legislaţiei în vigoare;
- Acordă ajutor în formalizarea angajării, deplasării şi a demiterii din funcţie a angajaţilor instituţiei la ordonarea disciplinei de muncă, de producţie şi la respectarea Contractului colectiv şi individual de muncă;
- Pregăteşte documentele pentru confirmarea în funcţie a salariaţilor care intră în nomenclatura organelor superioare;
- Întocmeşte, duce evidenţa şi completează dosare personale tuturor colaboratorilor Universitaţii: cadrelor ştiinţifico-didactice, personalul administrativ şi gospodăresc, precum şi studenţilor;
- Organizează procesul de repartizare la serviciu a tinerilor specialişti şi eliberează documente privind plasarea acestora în câmpul muncii.
- Completează şi duce evidenţa carnetelor de muncă;
- Participă în comisia de tarificare şi pregătirea proiectelor de ordine privind stabilirea salariului de funcţie pentru colaboratorii instituţiei în conformitate cu stagiul ştiinţific-pedagogic, precum şi calculul general şi neîntrerupt al colaboratorilor, în scopul determinării cantităţii ajutorului de asigurare socială în caz de boală şi de pensionare;
- Participă la activitatea comisiei de atestare şi tarificare a categoriilor de angajaţi;
- Perfectează documente personale care ating vârsta de pensionare;
- Eliberează legitimaţii, permise, adeverinţe, certificate tuturor categoriilor de colaboratori ai Universităţii;
- Realizează evidenţa, în cadrul instituţiei, a persoanelor supuse serviciului militar în rezervă şi a recruţilor;
- Asigură acordarea şi retragerea vizelor de reşedinţă studenţilor.
Şeful arhivei universitare din cadrul Departamentului Resurse Umane asigură recepţionarea, ordonarea şi păstrarea documentelor fondului de arhivă ducând evidenţa documentelor cu termen permanent, cu termen lung şi termen temporar de păstrare.
Șeful departamentului – Eugenia Filipschi
Blocul 2, Aula 27
Telefon de contact: 0 22 35 83 31